Poezie Copilărie...

De vremea care-mi amintesc,



eram copil, acasă,



şi îmi plăcea ca să trăiesc



senină şi voioasă.







La scoală toţi eram în grup,



ca vrăbiile-n vie,



toţi ne ştiau când ne-ntorceam



de-atâta gălăgie.







De era iarnă, drumul tot,



era o veselie,



ne bulgăream, toţi, cot la cot,



cu mare bucurie.







Maşinile mergeau încet,



iar noi dădeam o fugă,



erau şi unii îndrăzneţi



ce mai vroiau o tură,



de bară-n spate ne prindeam



băieţi şi fete-unu-,



bieţii şoferi încetineau



vedeau că nu-i o glumă.



Ne tolerau că se ştia,



eram cu toţi din sat



din când în când ne fugăreau,



şi-atuncia îi lăsam.







La scoală sandvişul era,



din pâine şi din şuncă,



nu ni-era jenă să-mparţim



cu gura cea flămândă.



Şi dacă între noi era,



unul rămas în urmă



săream cu toţi să-l ajutăm



să nu plece din turmă.







Calculator noi nu aveam,



-nu era-n acea vreme-



dar, vai, ce bucurie



când grupul vesel se-aduna,



prin crânguri şi prin vie,



la jocuri ne porneam cu toţi,



-după treburi şi teme-



de cum pleca zăpada,



eram vardişti, eram şi hoţi



hei!care era treaba!?!...



nu ne simţeam prea ofensaţi



că nu făceam o poză,



de grup, dar bucuroşi



mâncam dintr-o glucoză.







Jucam şotron, jucam şi ţurca



leapşa, ce bucurie!



şi ne luptam să câştigăm



la ruble-din hârtie.







Ni se părea frumos s-avem



seara, un foc de paie



mere şi nuci să aruncăm



`n-a focului văpaie.



Şi bucuroşi, ce-aveam, dădeam



la toţi ai-nost` vecini



dar nu uitam ca să păstrăm



bucată pentru câini.







La geam mămica ne chema



ca să intrăm în casă,



noi o rugam spunând aşa:

"că vremea e frumoasa"



Atunci cu toţi ne adunam



să cântăm o cântare



aveam şi timp şi nu uitam



să mergem l-adunare...







De vremea care-mi amintesc



parc-a trecut o viaţă



şi-aş vrea din nou să-o-ntâlnesc



măcar, măcar odată...







Tabita Ionita-07.09.2012