Poezie Un Cuvânt

Un vajnic foc mă arde,

Îmi arde pieptul meu,

Încet, privirea-mi cade,

Mai grea o simt mereu...



Mă prinde un cutremur,

Mă trece un fior,

Cuprins de friguri tremur,

Mă simt îngrozitor...



Şi duhu-mi se topeşte,

De flăcări e cuprins,

Şi viaţa-ncetineşte,

Se pierde în abis...



A ochilor lumină,

O pierd, se duce-n larg,

Şi raza cea senină

O văd mereu mai vag...



Şi inima-mi se pierde

În largul infinit...

Prin crâncenele creste

Ce cresc în asfințit...



Se-ntunecă tot cerul,

Slăbesc mai mult, mai mult...

Vibrează-ntreg misterul

Când vine Belzebut...



Din tălpi şi până-n creştet

Mă-ngheaț-a Lui priviri,

Mă simt mereu mai veşted,

Mai plin de-nvinuiri...



Picioarele-mi cedează

Şi sunt îngenunchiat,

Cuprins de-o neagră plasă

Mă clatin ne-ncetat...



În piept simt o săgeată

Trimisă de cel rău,

Săgeată înfocată

Din trist infernul său!



De mâini şi de picioare

Mi-atârnă lanţuri reci,

Cumplite, grele fiare

Mă leagă pentru veci!



Mi-opreşte răsuflarea

Văpaia cea de jar,

Sporeşte întristarea

Şi gustul cel amar!



Un nor de deznădejde

Se lasă-n jurul meu,

Furtuna se porneşte,

Lovește-atât de greu!



Şi orice încercare

Să scap de-acest coşmar,

O pierd şi, ca urmare,

Am gustul mai amar...



E totul beznă rece,

Şi sus pe cer, şi jos,

Un duh prin juru-mi trece

Şi-atât e de fioros!



Gândirea-mi încetează,

În tină cad şi tac.

Nimic nu mai contează

Din tot ce-ncerc să fac!



Încet, mi se topeşte

Tot trupul ca un fulg,

Puterea neagră creşte,

Iar eu nu pot să fug!



Cel rău se luptă-ntruna,

Mă ţine prizonier,

Nu vrea să iau cununa!

Nu vrea s-ajung în cer!



Iar eu nu am putere

Şi zac întins pe jos.

Sunt fără mângâiere,

Dar ştiu că-i viu Hristos!



Eu strig cu disperare

Că nu mai pot aşa!

Să-mi dea El apărare,

Să-ntindă Mâna Sa!



„O, vino, sfinte Tată,

Ridică-mă din hău!

O, vino, Doamne, iată,

Sunt frânt de-acel ce-i rău!



Întinde-Ți mâna, Tată!

Pe stâncă du-mă sus!

Ridică-mă îndată

Căci mor de rău răpus!



Să fiu de-acum cu Tine

Doresc, în orice zi,

Oh, iartă-mă , Stăpâne,

Și-n veci Îţi voi slujii!



Voi sta în ascultare

De glasul Tău oricând!

Mereu a mea purtare

Va fi în al Tău gând!



O, vino, Tu, Părinte,

Din cerul Tău preasfânt,

Cu-a Tale raze sfinte,

Şi spune un cuvânt!”