Poezie Copilul din canal

Copilul din canal e un intrus

Ce s-a născut fără să își ceară dreptul

O mamă fără suflet l-a adus

Și nu i-a dat nici inima nici pieptul.



L-a părăsit atunci într-un spital

La doar o zi de când din ea se rupse

Și se lăsa purtată iar de val

Iar el zvârlit din loc în loc crescuse.



Cu pâinea întristării l-au hrănit

În casele de tristă rezidență

La baie, cu furtunul l-au clătit

Și l-au disciplinat fără clemență.



Atras de mic de-al libertății dor

Când desena vapoare pe hârtie

Porni să își croiasc-un viitor

Copil bătrân fără copilărie



Și-l văd prin noapte ca un pipirig

Nedespărțit de punga ucigașă

Sătul de foame tremurând de frig

Cărându-și sărăcia într-o plasă.



Târându-și existența de hoinar

Prin trenuri reci și săli de așteptare

De ei numit vecinic boschetar

O specie în curs de dezvoltare.



Din stradă va ajunge-n pușcări

Căci va lua o viață pentr-o pâine

Căci n-avut și el ca alți copii

Părinți să se îngrijească pentru mâine.



Familia, părinții iubitori

E dorul ce într-una îl frământă

Să fie între frați, între surori

Să fie învățat din Cartea Sfântă.



Suntem un neam creștin și suveran

Intrând în Europa și în lume

Dar cine se coboară-n subteran

La fiii României fără nume?



Copilul din canal e-un anonim

Nu i-am putut găsi genealogia

Dar l-am numit simbolic Onisim

Și-n inimă îi port fotografia.