Poezie Ce iarnă cumplită...

Ce iarnă cumplită cu nopţi glaciare,

Îngeaţă pământul de soare lipsit,

Întreagă fiinţa îşi caută salvare

La focul din vatră ce arde mocnit

Cu limbi de lumină şi dor de uitare.



E noapte şi vântul aleargă grăbit ,

Adună pe cale troiene spre cer,

O-ntindere albă ce n-are sfârşit,

O mare de şoapte, de ger, de mister,

În care se pierde cuvântul rostit.



E frig. Şi-ntuneric. Dar inima mea

E focul ce arde aprins pentru Tine...

Mai toarnă ulei, mai adună în ea

Speranţe şi doruri, şi daruri divine,

Comoara ascunsă în dragostea Ta!



Mary