Poezie Elegia Durerii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 63
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/9619-elegia-durerii]Elegia Durerii[/url]

Elegia Durerii



Peste-a negurilor vremuri, de atent stai şi priveşti

De când creat a fost omul, o clipă de te gândeşti,

Cum de la căderea sa, după-a lui mare-ncumetare

Izgonit a fost din Rai pentru actul de neascultare,

Au urmat, împrejurări triste, rod al faptelor fireşti!



După-ai lor primi doi copii, ce viaţa le-a-ncununat

Şi-n urma făgăduinţei, din Eden când i-a alungat,

Domnul promiţându-le, că prin ei,… se va-mplini

Şi Sămânţa-o purta lupta, şi pe şarpe-l va zdrobi,

Ducând greul trudei munci, în sine s-au consolat.



Însă, peste-a lor durere, ce-o purtau în conştiinţe

Că au fost neascultători, de-ale Domnului cerinţe,

Într-o zi, a sosit vestea, cum că fratele mai mare,

Cain, l-a ucis pe Abel, cu gând rău, de răzbunare

Făr-a se gândi că fapta-i va avea mari consecinţe.



O! Pentru Adam şi Eva, noutatea a fost cumplită

Gândind cum făgăduinţa, mai putea a fi-mplinită?

Însă Domnul, din iubire,… le-a dat alt moştenitor,

Şi prin Set, ei prin credinţă-au tot sperat, în viitor

La ziua cea mai frumoasă, ziua mult prea fericită.



Şi-au trecut anii de-a randul, numărându-se o mie

Dar Sămânţa mult sperată, de-a le-aduce, bucurie,

Întârzia să apară, Singura, să ducă lupta cea mare

Cu vrăjmaşul, ce prin şarpe, i-a tras la neascultare

Pentru care atâtea vremuri, au sperat că o să vie.



Nu ştiau că au să treacă, veacuri încă vreo treizeci

Până când se va-mplini, planul cel născut din veci,

Până când Sămânţa Sfântă în persoana lui Hristos,

Fiu al Tatălui din ceruri, S-a-ntrupat Şi-a venit jos

S-aducă salvarea celor, prinşi ai morţii-n ziduri reci.



Taina ascunsă de veacuri, prin planul de Mântuire

Nu le-a fost desfăşurată, cum va avea, şi-mplinire,

Nu le-a fost spusă în detaliu, prin ale ei amănunte

Şi-a lăsat ca prin credinţă, să construiască o punte,

Între ei şi Creatorul, bucuroşi, de măreaţa izbăvire.



Cu gândul către salvare, şi sperând, greu au trudit,

Căci aproape zece veacuri, au dus blestemul rostit,

Printre spini, prin pălămidă, hrana să-şi agonisească

Şi-n sudoarea frunţii calde, să poată să recunoască

Cum pacatu-n dezvoltare pe pământ el s-a-nmulţit.



Dar roadele neascultării, şi-a spus însfârşit cuvântul

Că sub greaua apăsare, se va-ntoarce în pământul,

De unde-n dragoste luat, Dumnezeu i-a dat…fiinţă

Prin suflarea Sa de viaţă,… devenind cu conştiinţă,

Şi-a-nţeles după-amăgire, amărât, deznodământul.



Flavius Laurian Duverna

03 februarie 2011





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Elegia Durerii | Salvatorul.ro
meniu prim
Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică. ( 1 Timotei 6:11 )