Poezie Infatisarea

INFATISAREA





*****

Înfăţişarea lumii seduce, vorba vine că e dulce,

Însă e atât de josnică, că doar amărăciuni aduce.

Chipeşă, nevoie mare şi ca focul pârlitor,

E himera fanteziei pentru cel nevegheator.



Simulacru cu imagine înşelătoare, molipsitoare,

Pentru firea ce nu are dumnezeiască-nfăţişare.

Chipul lumii pe un caldarâm al înşelăciunii,

Adună pe cei, ce pun la-ndoială harul, ca nebunii.



Nebunia-i şovăiala, ce te duce la pierzare,

E o palidă credinţă, ce mereu e-n ezitare.

Este teama eu-lui de-aş pierde rostul,

Şi nu vede că-n credinţă libertatea este totul.



Libertatea de a alege de-a trăi ca şi Isus,

De a pune sfinţirea de orice mai presus.

Libertatea din constrângerea lumească,

Eliberat de orice-nfăţişare firească.



Liber de orice păcat, liber de povara lumii,

În harul ce-n pocăinţă face sfinţirea humii.

Înfăţişarea celor ce pe Isus iau în seamă,

E iubirea, ce răspunde când îi cheamă.



E ascultarea cu care în smerenie trăiesc,

Şi chipului veacului acesta nu se potrivesc.

E vegherea prin care Cuvântul împlinesc,

Şi la tot ce li se pare rău, se-mpotrivesc.



E evlavia ce emană iubire pentru semeni,

Şi încolţeşte-n inimă a neprihănirii germeni.

Este pacea ce poarta-n ea imaginea Lui Hristos,

Este trăirea în sfinţire, în chip armonios.



Amin!