Poezie Păstorul Cel Bun (1)

Pe umerii Tăi, o, Păstorule Bun,

încap toate oile Tale, rănite,

culese din nopţi de adânci văgăuni,

cu rănile Tale plătite.



Balsam pentru răni peste ele turnând,

le pune din nou pe picioare.

Cu ochii în ochii Tăi, şchiopătând,

urmează a dragostei Tale cărare.



Toiagul iubirii le mângâie lin.

Păşuni ca a Ta nu se află niciunde.

Ce apă de viaţă ţâşneşte din plin

din inima Ta-n liniştitele unde...!



Tu nu ştii odihna, Păstorule bun,

când zvonuri de fiare răsună,

Te duci pe coclauri şi turma Ţi-aduni

sub scutul şi paza Ta bună.



Din mâna Ta nimeni nu poate nicicând

o oaie s-o smulgă vreodată,

căci Tatăl din ceruri veghează oricând

să fie cu viaţă păstrată.



Ferice de cei ce îi paşte Isus -

Păstorul jertfit pentru turmă,

ce dă bucuria adusă de Sus,

aceea ce vine la urmă



şi-mbracă-n odihnă pe cei care sunt

zdrobiţi, osteniţi, sub povară.

În ochii Săi, nimeni nu e prea mărunt,

de el pe Isus să nu-L doară.



Veniţi, oi ce-n lume pribege umblaţi,

la Domnul, Păstorul cel mare,

la sfinte păşuni, ca să fiţi săturaţi,

la apa de har dătătoare,



c-atâta de mult El pe om l-a iubit,

că singur S-a dat jertfă vie,

să facă din el fiu de slavă umbrit

şi viaţă să-i dea pe vecie...



Referinţe biblice: Psalmul 23; Ioan 10.1-18, 27-29.