Poezie Sculptare

Ah , cum mă doare piatra !.. Muşcă dalta

Din trupul meu cu chicot sunător;

Oricare vână-n mine-n plâns tresaltă

Şi din dureri pe Sculptor îl implor :



„Ai milă... Nu mai bate... Nu mai pot!

Te rog, mă lasă să rămân un tot.”



„Ba nu, - îmi spune Sculptorul – voi face

Acea statuie, care mie-mi place!”



Ah, cum mă doare steiul!.. Iar ciocanul

Loveşte dur, meticulos, atent:

Îmi micşorează ritmic bolovanul,

Se zbuciumă tăria mea strident :



„Eu nu mai pot... Ai milă... Nu mai bate!

Mi-ajung şi formele de-abia sculptate !”



„Mai rabdă... – grăi Sculptorul – Ai pace!

Să fac statuia care mie-mi place .”



Ah, cum mă doare stânca!.. Ascuţişul

Mă taie şi desface în bucăţi

Şi nu găsesc de dânsul ascunzişul,

Plâng la muşcarea nemiloasei dălţi:



„Ah, nu mai bate... Nu mai pot... Ai milă ...

Opreşte-ţi dalta, ce-aşa crunt mă-mpilă!..”



„Înţelepciunea – zise Sculptorul – mai tace,

Până termin statuia, ce îmi place .”