Poezie Prin negura tristeții

Prin negura tristeții

Un om mergea agale

Spre zorii dimineții

Dar nu găsea el calea



Știa că undeva

Pe drumul care calcă

Exististă altceva

Dar să decis să tacă



S-a hotărit să meargă

El singur mai departe

Dar ceața tot mai neagră

S-a transformat în noapte



Numai vedea deloc

Și drumul rătăcise

A vrut s-aprindă-un foc

Dar ceata nu-i permise



Orbit era și noapte

În viața-i s-a lăsat

Era în prag de moarte

Dar Domnul s-a-ndurat



Și tot mergînd întruna

Prin valea celor morți

A-ntrezarit el Mîna

Ce grijă-are de toți



A spus atunci : Eu Doamne

Sînt orbul Bartimeu

Și vreau să ies din noapte

Căci drumul este greu



Nu vreau să mă mai știu

Eu singur să lupt

Ci vreau un suflet viu

Și al credinței scut



Și Bunul Dumnezeu

În mila-i de Părinte

I-a spus : „Tu ești al Meu ’’

De vei lăsa morminte



Azi orb nu se mai știe

Din negura tristeții

El a făcut sa fie

Doar zorii dimineții!

Amin!