Poezie Dragostea (14)

1 Corinteni 13:1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.





Sunt un chimval zăngănitor?

Sau o aramă sunătoare?

Acum,în ceasul de pe urmă

Să-mi pun această întrebare.



Cu drag îmbrăţişez pe frate?

Mă bucur că îl întâlnesc?

Sau ,când de el vorbesc cu alţii,

Adesea-l judec şi-l bârfesc.



Şi Iuda L-a îmbrăţişat pe Domnul,

Dar dragoste în el nu a avut,

De ce să fac un lucru-aşa, de formă?

De ce să fiu aşa de prefăcut?



De ce să scol pe altul care

S-a aşezat pe scaunul meu?

Am bătut eu în scaun vre-un cui?

Nu e scaunul lui Dumnezeu?



Îngăduinţa creştinească

Doar prin cuvinte o arat?

Nu mă gândesc că întristez un suflet

Şi că e păcat?



Adesea-n adunare spunem :

"De Domnul să fi binecuvântat",

Dar,dacă nu o spun din suflet

Şi acest lucru e păcat.



De ce ,în ziua judecăţii,

De Domnul să fiu acuzat

Că n-am simţit şi că am spus

Un lucru neadevărat?



Chiar de-aş avea toată credinţa,

Încât munţii să-i mut din loc

Îi n-aş iubi pe cel de-aproape

Aş fi tot în iazul cu foc.



Căci prorocia s-a sfârşi

Şi limbile vor înceta,

Dar ce rămâne şi va trece

În cer cu noi,e dragostea.



Să nu lăsăm ca limba noastră

Să ne acuze când vorbim,

Ci,ceea ce cu ea noi spunem,

Într-adevăr să şi gândim.



Căci dragostea e răbdătoare,

E bunătate,nu mânie,

Dragostea nu pizmuieşte

Şi nu se umflă de mândrie.



Se bucură de adevăr,

Nu se gândeşte la rău,

Se poartă cuviincios şi caută

Folosul altuia,nu-al său.



Dintre toate cele trei:

Cred,nădăjduiesc,iubesc,

Numai dragostea rămâne,

De ea să mă folosesc.



Să o folosesc oriunde,

În orice împrejurare,

Ca să-mi dea şi mie Domnul,

A Sa binecuvântare.

Amin.