Poezie Poate-i o ultimă Chemare

E toamnă târzie şi rece

Iar frunzele cad rând pe rând

Căci crengile, cu braţul feroce!

Le-aruncă cele vechi la pământ



Pretest că schimbat-au culoarea

Plăcută şi plină de cântec

Uitatând să mai facă mâncarea

Rugina schimbase-a lor farmec!



Ajuns-ai şi tu-n toamna vieţi

Trecând prin viaţă grăbit!

Dar oare în zori dimineţi

mai gândeşti ce-ai făcut pe pământ?



Avut-ai o casă frumoasă

Constructorul, fiind Dumnezeu,

Dar astăzi de vremuri e arsă

Nu crezi că mai e trupul tău!



Ajuns-a de vremi învechită

Trecând prin torente şi ploi!

Când Doamne va fi transformată?

Când fi-vom din nou oameni noi?



Nu-i timp s-o mai pot întreţine

Nu-i timp s-o mai pot îndrepta

Privesc către cer înspre Tine

Vreau viaţă eternă, din a Ta.



Nu-i tip să-i repar stricăciunea

La casa aceasta de lut,

în ea se ascunde minunea,

Minunea aşteptată de demult!



Nu-i timp să-i repar eu motorul

Ce poartă întreaga fiinţă

Nu-i timp să-i repar nici piciorul

Ce-l poartă prin târg şi piaţă



Nu-i timp să repar azi lumina

Pământul frumos să îl vadă,

Nu-i timp să repar azi grădina

Nici cele ce sunetul poartă!



E toamna în prag şi e rece

Iar frunzele cad rând pe rând

Isus prin grădină mai trece

Te chiamă şi azi suspinând!



“O vino:” E clipa din urmă

Acum când se scutură frunza

Primeşte-L pe Cel ce-o să vină

Să vadă de-ncolţit-a sămânţa!



Poate azi e chemarea din urmă,

Pământul, cuprins e de semne

Iar Domnul e gata să vină,

Ce oare vei face străine?



Meditează o clipă la vreme

Ce pierzi de te-ntorci la Cristos

El cerul, a lăsat pentru tine,

„Întoarcete” să fii bucuros.

26.01.2011gl