Poezie prea puţin îmi pasă de moarte

prea puţin îmi pasă de moarte

înainte de-a o aşeza definitiv în coşciug

am să-i smulg de pe umeri epoleţii şi stelele

autoritatea cu care a înzestrat-o păcatul

indiferent dacă ea se va simţi sau nu violată

am să-i smulg dintre fălci toţi oamenii orbi

viii care n-au apucat să trăiască

mamele sterpe, copiii orfani

cărţile ei le voi arde în centrul coridei

într-un sunet asurzitor de vuvuzele şi tobe

nu-mi pasă de bocitoarele ei

nici de cei ce o scaldă în wiskey



moartea după mine este un hap

o picătură de prea târziu căzută pe suflet

când vine lumina să-ţi spună ieşi afară din

Nod sau din Ur

tu caută chiar atunci să te vindeci

ridică-ţi patul şi umblă

fugi însoţit de îngerul care tulbură apa

stând ca porumbelul pe stâncă



dintre toate păsurile mele

mototolite ca o hârtie din ziarul „Apropo Magazin”

de moarte îmi pasă cel mai puţin