Poezie Eliberare de teatru

Un artist primi rol pe prorocul Ioan.

Toată ziua-nvăţă rolul el cumsecade,

Doar în seară porni înspre casă buştean

De atâta tocit şi atâtea tirade.



Cum mergea obosit prin oraşul cu tei

Ce glumea în amurg cu luminile-i vesel,

De odată văzu că în jur farisei

Se primblau susurând lângă împărătese.



„Ah, Irozi peste tot! - mai în glas n-a strigat –

Pui de vipere voi doar cu măşti îmbrăcate!”

Dar la timp omu-actor însă seama şi-a dat,

Că el nu-i în teatru, ci-i la libertate.



Până-acasă cuvinte în el au lovit

Că pe scară-alerga ca la, ori din incendiu

Şi-apăsă soneria atât de-ndârjit

Parcă ea ar fi fost de coşmar un remediu.



I-a deschis soaţa lui cu uimire în ochi:

„Ce-i cu tine?-ncepu probozirea să-nşire...

Însă el o văzu din baticuri şi rochi

Salomee ce-ar vrea capu-i mort să-i admire.



Iar tăcu strângând dinţii că sânge ţâşni

Din cuvintele care erau să ierupă,

În oglindă se-nfipse şi atent se privi

Să vadă de poate rolul ista să-şi rupă.



„Toporu-mi adu!” – porunci omul scurt

Şi obrazu-şi tăie fără grijă-i de locul...

Ioane, aici pasul tău s-a-ntrerupt!

Aici termină calea sa iar prorocul.



Iar soaţa-i a a râs, mulţămită de rod:

„Iubitule, eşti o fiinţă-austeră!-

Aşa mi-i plăcut totuşi răul Irod

Decât un Ioan fără de carieră!



Ce bine că nu-i acest om între noi!”

Bărbatul scăpa lacrimi rare şi calme:

Viaţa a câta s-a dus la gunoi!..

Iar ea-i spăla sânge din haine şi palme.