Poezie ÎNTREBARE (2)

Privind cu drag un soare-apune

M-am dus cu gindul in trecut

Si-am inceput in vers a pune

Un sunet tremurat de strune

Ce izvora din al meu duh



O coarda a inimii atinsa

De-un gind pribeag a inceput

Sa sune o melodie trista

Ce intreaga fiinta mi-a umplut



Si tristu-i cintec plin de jale

Ce se stingea pe-un ton durut

Lasa in urma-i blinde soapte

Ce adinc in suflet m-au lovit



Tu esti strain soptea incet versul

Ce licarea in auzul meu

Pe acest pamint nu ai nimica

Nimic de aici nu e al tau



Esti calator pribeag prin lume

Mereu,mereu calatoresti

Prin vinturi grele si furtune

Spre,unde oare ..! te grabesti ?



Si ce sunt astea ce te-apasa

De naintezi tot mai incet?

Ce sarcini porti in a ta circa ?

Si ce suspin in al tau piept?



Privesti in jur cu lacomie

Si apuci cu pofta din nesat

Atras de-o stranie armonie

In valul lumii greu te zbati



Esti trist, chiar daca porti o masca

De zimbet fals,si esti mihnit

Iar ochii iti divulga starea

De om pribeag si neimplinit



Si toata incarcatura firii

Ce-o porti te trage tot in jos

Si incet ,incet pe drumul vietii

Esti dus departe de Hristos



Dar tu sa stii ca nu aceasta-i

Menirea vietii pe pamint :

Sa umbli sa cistigi sa lucri,

Si la sfirsit...un trist mormint...?!



Si cu-o intrebare s-a stins soapta

Ce-a suspinat in al meu gind:

Dece traiesti si care-i oare

Menirea ta pe acest pamint...?