Poezie Cand inca nimeni si nimic

Cand inca nimeni si nimic





Cand inca nimeni si nimic

din inca necreata lume

n-ava nici nume si nici chip,

eu singura aveam un nume:



eram fior din Dumnezeu,

suflarea Lui era in sine-mi,

eram aparenta Lui in eu,

cand nu era nimic si nimeni...



Cand toate-au prisns a se ivi -

sirag de lucruri-unicate,

eu auzeam din infinit

un raget jinduind a toate.



Si cand potopul a ucis

suflarea vietii,fara arme,

eu vietuiam,fiind in vis,

in somnul Celui Ce nu doarme.



Cand,dup amii de ani,rebel,

poporul rastignea un Soare,

eu am vazut murind un Miel

iar ragetul vuia mai tare.



Si-apoi, popor langa popor,

de orice rang,de-orice culoare

slaveau pe Mielul Salvator.

Pe fruntea lor scria : "IERTARE".



Tarziu, cand m-am ivit si eu

cu chip,la randul cetei mele,

aveam un dor de Dumnezeu

ce ma-nalta mereu spre stele.



Si Dumnezeu ma cauta:

eram vecia marginita

ce spre Vecie inseta,

in ea sa fie implinita.



Ne-am intalnit-eu,aspirand,

El,Dumnezeu ce Se coboara.

Si m-a primit atat de bland!

Si m-a creat a doua oara.



Si-abia atunci am prins a fi,

si-am prins de-atunci,in largul zarii,

in lung si-n lat,a darui

aceasta veste-a impacarii.



M-am regasit in Dumnezeu.

Sunt eu mai mult ca niciodata.

Cat El exista,sunt si eu-

cu El,in El,vesnicia toata...

Amin!