Poezie Miracolul Eternităţii

Miracolul Eternităţii



În timpul vieţii lui Adam, cum şi-a soţiei sale, Eva,

Stau sub semnu-unui miracol ca ei nu care cumva,

Să n-asculte de porunca, ce-atesta-acel pom oprit

Ne-având voie să mănânce, căci astfel, ar fi murit,

Şi-atunci s-ar fi-adeverit, miracolul spus în ,,ceva.”



Şi acest ,,ceva” de-ndată, după marea neascultare

A-nceput să-şi trâmbiţeze, prin fapte-acoperitoare,

Existenţa de ,,comando”, în firea lor transformată

Demonstrând c-acel miracol, a stopat viaţa creată,

Producând, o genune între ei şi Puterea creatoare.



Amândoi, Adam şi Eva, prin creare aveau puterea

Să reziste oricărei ispite, dacă îşi impuneau vrerea,

Nici o forţă din afară, n-ar fi putut să-i constrăngă,

Chiar nici o ispită cruntă, n-ar fi putut să-i înfrângă

Să le producă-o spărtură spre-a le-aduce desfierea.



Libertatea lor completă sta sub forma de-ascultare

Ca şi factor categoric, sfânt principiu-n consacrare,

Ce-aducea prin respectare făgăduinţa vieţii eterne,

Căci testul era trecut şi nimic nu-i mai putea cerne

Din starea cea dobândită, vrednici prin examinare.



Atunci soarta omenirii, lumii noi, ce-a fost create

Altfel s-ar fi derulat, cu dreptul, deja în eternitate,

Şi-n familia Universală, sub protecţia lui Dumnezeu

Şi-ar fi-ndeplinit menirea, ţintind sus spre apogeu

Spre gloria Creatorului, din care şi-au viaţa, toate.



Şi-n atmosfera sublimă, cu centru-n Edenul sfânt

Când familia se înmulţea, alte Edenuri pe pământ,

Ar fi fost întemeiate, spre-a demonstra-n Univers

Că Domnul poartă o grijă, de al omului bun mers,

Spre-ai fi viaţa fericită, înălţându-şi vocea-n cânt.



Flavius Laurian Duverna

13 ianuarie 2011