Poezie Păstrarea Credinţei

Meşteri, meşteri făurari

Mănăstiri ridică-n ţară.

Voievozii le smulg iar

Orice treaptă, orice scară.



Iar zvâcnesc zidari-n zbor

Cu aripe de şindrilă

Prăbuşindu-se din dor,

Ridicându-se în milă.



Semănându-se în lut

Viaţa-n lut li se preface...

Alţi zidari au şi-nceput

Huma lor mortar a face.



Suflete-n pereţi zidesc

Ca să fie mănăstirea

Cât un veac dumnezeiesc,

Cât le-a mângâia iubirea.



Cu-orice cărămidă zic:

Crucile le-or fi-nălţate

Înspre cer de la nimic

Mai presus decât palate.



Trecând de proiectul dur

Din trecut până-n prezente

Diferite-s de-alte-n jur

Şi de cele precedente.



Dar şi ei vor fi căzuţi

Fără nume, fără veste,

Galopaţi de ani desculţi,

Încadraţi în vre-o poveste.



Care-i pusă-n vorbe dulci

Pentru copilaşi de-o maică

Cu-un ecou din cânt de cuci,

Cu lumină de drăgaică.



Slove se aprind în şir

Ca de-o pasăre măiastră

Cu miros de trandafir,

Prospeţimi de zare-albastră.



Dar se spun cuvinte tari

Ca fetiţa ori băiatul

Să-aibă frică spre zidari

Măcar să privească-odată.



Să se teamă ca de foc,

De zidirea celor sfinte

Prinşi de stimă şi noroc

Şi de gândul treaz din minte.



Că te miri – cum de răsar

Alte calfe şi alţi meşteri

Tragedia de zidar

Cu noi jertfe a o creşte.



Alt şi alt om va veni;

Mănăstirea şi-o înalţă,

Sufletul îşi va zidi,

Lângă el zdrobindu-şi viaţă.



Aruncându-se de sus

Fără frică, raţiune,

Spre salvatul presupus,

Înspre tainica minune.



Cad zidarii, cad şi cad,

Căzători aştri pe sferă,

Luminos vieţile ard

Ca un vers prin atmosferă.



Oameni se crucesc miraţi

La căderile de stele

Înspre voievozi plecaţi

Care-s drepţi în toate cele.



Cu zidari n-ai să-i compari

Nu e nici o-asemănare –

Voievozi-s gospodari –

Ei au pietre funerare:



„Doamne, nu-s ei pocăiţi

Într-un rând cu-această lume –

În biserică smeriţi,

Între oameni cu un nume.



Strigă ei tot de irozi,

Tot vorbesc despre lumine

Nestimând pe voievozi,

Care au cuţit şi pâine.”



Dar se nasc din nou ţicniţi

Ce uitând de traiu-n fire

Îşi pun jertfă fericiţi

Viaţa lor pentru zidire.



Şi aşa veac după veac,

Despărţit tot este neamul –

În zidari fără de leac

Şi în voievozi de seamă.



Azi o modă, mâine-un port,

Vremea trece, vremea saltă,

Cu zidari puţini de tot

Şi-o mulţime înţeleaptă.



Se arunc zidari cu sârg

De pe cruci de mănăstire,

Necredinţele se sting

În speranţă şi iubire.



Se îndreaptă înspre zori

Fără preget şi căinţă

Avântaţii meteori

În chemarea de credinţă.