Poezie Foc din cer

La poartă de cetate-n fapt de seară

Pe drumul ce venea din depărtări,

Veneau vorbind doi călători agale,

Iar patriarhul Lot, ieşind în a lor cale

Îi îndemnă să intre în casă şi-n odăi.



Erau doi îngeri, mesageri din ceruri,

Trimişi de către Marele Stăpân,

Că prin a vremii lungi tuneluri,

Păcatul din Sodoma a ajuns la ceruri

Şi acum priboiul sfânt scria a lor destin.



Mânaţi de pofta oarbă a plăcerii

Şi ascultând doar de al ei îndemn,

Sodomiţii voiau să pângărească mesagerii,

Însă au orbit, loviţi de fulgerul puterii

Domnul î-şi salvase mesagerii cu un semn.



O cumpănă! O noapte înfricoşătoare!

Lot, primi-se vestea că Sodoma va pieri!

El alergă la gineri, la fete, să nu moară

Dar ginerii râdeau, părea să nu îi doară

Când de la moarte să-i salveze Lot voii.



Îngerii i-au scos afară din cetate,

Pe cele două fete, pe Lot şi pe nevastă.

Le-au spus, să fugă repede, departe

Cu nici un chip să nu privească-n spate

Că altfel vor atrage a cerului năpastă”



Fugeau către Ţoar cetatea de scăpare,

Să nu se afle în rândul celor care pier

Nevasta însă, n-a ascultat de îndrumare,

Privind-napoi s-a transformat în stâlp de sare,

Că-n tocmai se-mplineşte cuvântul cel din cer!



Şi astfel a pierit Sodoma şi Gomora

Pucioasă şi cu foc din ceruri a plouat,

Şi s-a oprit dezmăţul, cântecul şi hora,

Căci Dumnezeu din cer le stabilise ora

N-a mai putut să vadă atât păcat!



***

Dacă ai pornit pe a cerului cărare,

Şi-ai renunţat la lumea de plăceri,

Nu mai privi-napoi la cei din vale!

Să nu ajungi şi tu un stâlp de sare,

Iar drumul... să nu-ţi ducă nicăieri.



Amin