Poezie De dincolo de zări...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 86
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/9814-de-dincolo-de-z-ri]De dincolo de zări...[/url]

De dincolo de zări...



De dincolo de zări albastre, din spaţiul cel nemărginit,

De dincolo de sori şi stele, de largi sisteme, în infinit,

De-acolo Doamne-n îndurare, ruga mea să îmi asculţi

Când sufletul, doritor strigă, pe calea vieţii să m-ajuţi

Din valea plângerii amare, să zbor în sus înspre zenit!



Meditând la marea-Ţi jertfă, depusă pe-al crucii-altar

Mă plec în sfântă reverenţă, nădăjduind în al Tău har,

Ca să-mi aducă mângâiere, ca să-mi aducă consolare

Să mă-ntărească în credinţă, cu forţele-mpotrivitoare

Să pot să merg încrezător, spre-al pătimirii viu Calvar!



În lupta crâncenă cu firea, cu poftele-i, care tot cresc

Doamne bun, să-mi dai putere prin Duhul să biruiesc,

S-ajung la standardul înalt, la ţinta aceea de-a fi sfânt

Desăvârşit în sfera noastră, după modelul din Cuvânt,

Pe drept să fiu numit un fiu al Tatălui cel sfânt ceresc!



Având acum favoarea sfântă, prin planul de mântuire

Ce-n jertfirea din Golgota, şi-a găsit scumpa împlinire,

De-a cunoaşte taina ascunsă cea de veacuri anunţată

Pentru-a obţine-n veci iertarea prin neprihănirea dată,

Doamne sfânt pentru salvare, Ţi-aduc laude-n mărire!



Şi n-oi sfârşi nici-odată, izvoru-acesta al recunoaşterii

În faţa Dragostei sublime, că ziua mare, a întoarcerii,

De la-ntuneric la lumină, şi din păcat, la starea sfântă

În suflet mi-a pus speranţa, iar inima-mi saltă şi cântă,

C-am în faţă un ideal nou, al reînnoirii, şi-al prefacerii.



Căci numai astfel voi putea, să trec de zările albastre

În spaţiul cel nemărginit zburând liber spre-alte astre,

Spre-acele lumi şi-alte sisteme, cu alţi sori din veşnicii

Ce toate-or descoperi, lucruri noi, mistere în bucurii,

Fiindcă Dragostea la cruce, a şters păcatele noastre.



Flavius Laurian Duverna

10 ianuarie 2011

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie De dincolo de zări... | Salvatorul.ro
meniu prim
Când în inima ta locuieşte Isus, eşti la iubire predispus, când în inima ta locuieşte al tău eu, atunci te răzvrăteşti mereu, împotriva Lui Dumnezeu.