Poezie Nădejde amânată

Am aşteptat să intervii odată pentru mine

Când cei ce mă ameninţau loveau cumplit,

Dar am văzut că... ajutorul nu mai vine

M-am clătinat atunci, amar am suferit!



Eu Te aşteptam să vii, să intri în lucrare...

Să mă ridici şi să ma mângâi aşteptam

Când ai îngăduit zdrobirea, privit-am cu mirare,

Ne-nţelegând ce vrei... mă frământam.



În drumul lung şi greu înspre desăvârşire

Luptam cu madularele în ascultare să le pun,

Dar când vedeam că nu mai vine izbăvire,

În descurajare, nu ştiam ce să mai spun.



Mi-ai spus cândva să nu privesc la oameni

Să mă încred doar în Cuvântu-Ţi sfânt,

Azi, în zdrobire, ştiu că-n mine semeni

Sămânţa Ta şi mă transformi prin Duhul Sfânt.



Eu ştiu că uneori greşit-am pe cărare,

În alergare-am mai căzut pe drum...

Dar ţinta mea ai fost doar Tu, şi-a Ta lucrare

Şi asta să se schimbe, nu vreau nicidecum!



Azi ştiu că mă iubeşti ca nimeni altul,

În pulbere, am înţeles cât eşti de bun,

Că în zdrobire, Tu cel Sfânt, Tu PreaÎnaltul,

M-ajuţi să-nprăştiu cel mai scump parfum.



Te rog învaţă-mă ce să mai fac de acuma!

Eu ştiu că... drumul din Scriptură îl urmez

Dar... de am rătăcit cumva, pe Cale du-mă,

Că Tu eşti Dumnezeul meu şi al meu crez.



Amin

ian. 2011