Poezie Mi-e dor!

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 93
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/984-mi-e-dor]Mi-e dor![/url]

MI-E DOR!



*****

Mi-e dor să mă ridic în zbor,

Mi-e dor s-apari Isus pe nor,

O, Scumpul meu Mântuitor,

De Tine-mi este tare dor.



Răul cu săgeţi mă-mpunge,

E ceas târziu, norul când ajunge?

În inimă dorul mă străpunge,

Credinţa cu balsam mi-o unge.



Duhul Sfânt ce l-am primit în dar,

Îmi poartă paşii la Tronul de har

Sufletul nu duce dor în zadar,

Zorii dimineţii în curând apar.



Mi-e dor de raza de lumină,

Şi inima şi ochii îmi suspină,

Adun nectarul ca şi o albină,

Ca tolba rugăciunilor să fie plină.



Isus, comoara vieţii mele,

Mi-e dor de zborul către stele.

Veghează-mă în toate cele,

Să nu fie umbletele mele rele.



Izvorul ce setea-mi potoleşte,

Şi dorul de veşnicii îmi trezeşte,

Eşti Tu, ce sufletu-mi izbăveşte,

Şi de mântuirea mea se-ngrijeşte.



Mi-e dor Isuse, mi-e tare dor,

De veşnicie, de al Tău izvor,

De credința ce-i gata de zbor,

Spre Tine iubitul meu Salvator.



Mi-e dor, să Te aud vorbind,

De stelele ce pe cer se aprind,

De braţele Tale ce mă cuprind,

De aripile ce spre cer se întind.



Mi-e dor, atât de tare mi-e dor,

De zorii din veşnicia veşniciilor,

Unde sufletul meu se-nalţă uşor,

Purtat de vers pe unda poeziilor.



Spre înălţimile eternului cer,

Ce îşi dezvăluie întregul mister,

Mi-e dor de-ntâlnirea în eter

Cu Tine, unde s-ajung eu sper.



Căci, Tu de păcat m-ai curăţit,

Din orice robie, m-ai izbăvit,

Numele Tău fie în veci Slăvit.

Că pentru mine, Tu te-ai jertfit.



M-ai îmbrăcat în neprihănire,

Scumpul meu minunat Mire.

Mi-ai pregătit din in subţire,

Haină nouă, simbol de sfinţire.



Şi-o cunună de Mireasă,

Pentru mine, făcută crăiasă,

Prin iubirea cea mai aleasă,

Din neprihănirea Ta culeasă.



Păstrată-s cu migală şi ocrotită,

Cu cea mai aleasă mană hrănită,

Cu cea mai mare dragoste îngrijită,

Prin sânge sfânt pe vecie sfinţită.



Mi-e dor, atât de tare mi-e dor,

S-apari Isuse pe al slavei nor,

Să mă porţi pe aripi de nemuritor,

În univerul divin al stelelor.



Amin!



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Mi-e dor! | Salvatorul.ro
meniu prim
Și prin El, și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. ( Efeseni 2:22)