Poezie Momente de Iarnă

Momente de Iarnă



Din vzduhul plin de nori, ceru-ntreg de-l înfăşoară

Fulgii albi, fulgii zglobii, spre pământ ei lin coboară,

Fiind rece, ca şi-o haină, îl îmbracă, spre încălzire

Şi-nvelindu-l, ei ne spun: Iarna-i timp de odihnire,

Pretutindeni ne-aşezăm, peste tot ce este-afară!



Sămânţa pusă-n ogor ce-a-ncolţit ca ea să crească

Sub mantia de nea caldă stă şi-aşteaptă să renască,

Stratul de zăpadă gros când pământul tot îmbracă

Ne promite, îndestulare, din belşug, roade să facă,

Oamenii şi-orice fiinţe, de sub cer să le hrănească.



Anii care-n anotimpuri, trecând grabnic se succed

Ei ne spun de vremi trecute la care pe rând acced,

Astfel, fiecare dintre ele,-şi are farmec şi-o menire

Făcând viaţa, mai frumoasă, mai placută la privire,

Prin voia lui Dumnezeu, dacă-acei ce-admiră cred.



Cele patru anotimpuri: Primăvara, vara,… toamna,

Ce-şi încheie-al lor traseu, cu ultimul care e iarna,

Pe om ele-l sfătuieşte, pentru-a avea înţelepciune

Căci aportul ce-şi aduce, privit poate chiar minune,

Ne vorbeşte de legi puse, fiecare, avându-şi faima.



Astfel, iarna ne-aminteşte pe lângă părţi negative

Cu gerul său aspru-n viscol, c-are şi părţi pozitive,

Când liniştit ninge-afară, când fulgii mari, argintii,

Vin căzând în valuri albe, şi la munte, şi-n câmpii

Şi-oamenii-şi notează date, păstrându-le în arhive.



Orice anotimp transmite, un specific al său virtual

Şi-omenirea-ntreagă-ncântă, prin ce-aduce, actual,

Vezi cum natura îşi schimbă, straiele şi-nfăţişarea

Trezind mintea să întrebe: Cine-i parte în lucrarea,

Ce se face-n anotimpuri, cu satisfacţii mari-n final?



În imensitatea tainei, şi-a unei Puteri… prea sfinte

Când o zi, povesteşte altei zi fără vorbe şi cuvinte,

Despre-a tainei măreţie, ce sub ochi se desfăşoară

Dezvoltând mistere stranii, în tot ce ne înconjoară,

Este-o Forţă, ce ne-arată, cum viaţa merge-nainte.



Flavius Laurian Duverna

02 ianuarie 2011