Poezie Psalmul 88

PSALMUL 88



Domnul mantuirii mele, catre Tine strig fierbinte,

Rugaciunea imi asculta si la mine ia aminte!

Caci, de locuinta mortii, vad ca m-am apropiat,

Si de multe lucruri rele, sufletul mi-i apasat!

Sunt un om fara putere care trece ca un nor,

Pus in randul celor care isi incheie viata lor!

Fi-voi aruncat in bezna, in a negurilor casa,

Unde viermele nu doarme si mania Ta apasa!

Intre cei fara suflare, cei ucisi, cei adormiti,

Cei ce sunt de a Ta mana, pe vecie despartiti!

Sunt inchis in al meu cuget, singur si indepartat,

Ma topesc de suferinta si ma simt nemangaiat!

Ca o apa nesfarsita, raspandind o teama grea,

Sunt inconjurat de spaima, chiar din tineretea mea!

Te chem, Doamne, cu nadejde si intind mana spre Tine,

Cerceteaza al meu suflet si indura-Te de mine!

Iti mai multumesc de-a pururi sau Te lauda cei morti,

Dupa ce-au trecut prin moarte, ale vesniciei porti ?

De a Ta credinciosie, se vorbeste in mormant ?

Sau de bunatatea-Ti mare, printre cei de sub de sub pamant ?

Tu nu vrei sa ne cuprinda, intunericul uitarii,

Nici sa faci minuni si semne, peste tara intristarii !

Doamne, eu ma rog la Tine si astept sa imi raspunzi,

De ce stai asa departe si de mine Te ascunzi ?

Cei indepartati de mine, si prieteni si tovarasi,

Cat as vrea sa se intoarca, plini de veselie, iarasi !

Sa-mi aduca mangaiere, inainte de plecare,

Sa prefaca in speranta clipele de intristare !

Locul vesnicei odihne, astazi, imi doresc sa vina,

Sa pasesc cu bucurie catre tara de lumina!



AMIN !