Poezie Sus în cer (1)

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 74
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/9871-sus-n-cer-1]Sus în cer (1)[/url]





SUS IN CER,



La Tine sus în ceruri,vrem cu totii să suim,

Şi mic şi mare dorim cu Tine să ne întâlnim ,

Iubirea şi pacea,între fraţi s-o împărţim ,

Iar Cununa sfîntă,din Mâna Ta,noi s-o primim.



Acelasi gând şi dor purtăm în inimă cu toţii,

De Tine mântuiţi,să ne-ntâlnim în cer cu fraţii,

Pâinea sfîntă,vecinicia din Mîna Ta să o primim,

Iar la Cina sfântâ cu Tine Isuse vrem să fim .



Ajută-ne-n umblare, pe calea înspinată,

Să nu cădem pe drumuri,Isuse niciodatâ ,

Întinde-Ţi braţul Tău puternic peste noi

Ai milă şi ridică-ne din groapa cu noroi.



Puterea noastră este slabă,-Tu, ştii că-i mică,

În fata celui rău, noi arătăm cât o furnică,

Dar focul, ce arde-n inimi şi-n flăcări mereu,

E puternic,el clocoteşte pentru numele Tău.



Trimite-Ţi Isuse, pe pământ oastea cerească,

Ca Duhul cel Sfînt, de rău să ne păzească,

Pe calea cea strâmtă spre cer noi să venim,

Cu Tine-n Paradis,în veci de veci să locuim.



Splendoarea şi dragostea ce este-n ceruri sus,

Te rugăm din inimă , aratăne-o al nost Isus ,

Ca noi, prin ochii duhovnicesti,să Te vedem,

Osana ,Aleluia în cer cu îngerii să-Ţi cântăm.





„ Ajută-ne şi-ndură-te de noi ,Tu Doamne „ .Amin !



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Sus în cer (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Când te simți singur și părăsit, când lucrurile nu îți merg așa cum ai vrea, când ai probleme și necazuri, atunci Dumnezeu te iubește cel mai mult, și toate necazurile vor lucra spre binele tău.