Poezie Umbra de Lumină

Ce umbră de lumină păşeşte peste ape...?

Nu-i luna, nu-i luceafăr, nici jerba nu-i, de stele.

Să fie presimţirea Prezenţei Tale-aproape,

întâmpinându-mi jindul din dorurile mele...?



Desprinderea de lumea ce sprijină finitul,

chemarea spre nădejdea cea fără temelie,

o umbră de lumină mi-arată infinitul

şi vine-o rază mică de sfântă bucurie.



Nu, nu e nici o umbră, nu, nu e nici lumină

nu e nici arătarea de rugă ascultată.

Din ceruri pân la mine, pe raza cea mai fină

făgăduinţa sfântă ia chip şi mi se-arată.



Doar sufletul o vede, doar sufletu-o primeşte -

e hrană pentru suflet, căci mintea n-o-nţelege.

E mică bucuria, dar mi se arvuneşte

credinţă răsplătită după cerească lege.