Poezie Început de toamnă

Se arginteşte dorul pe la tâmple,

Lăstunii pleacă-n visurile lor

Şi tot mai des aştepţi ce-o să se-ntâmple,

Dar nu alergi să prinzi un viitor.



Încep să cadă frunze din speranţă,

Frecvente-s triumfările de ciori,

Smerit observi că mai puţină viaţă

Rămasă e în falsele culori.



Prinzi parcă zvonuri mici de neputinţe

Care, crescând, în dangăt se propun,

Iar ochi imploratori de dumitriţe

Necontenit îşi i-au rămasul bun.



Raţionala fire tristă-aşteaptă

Că mâine o să vină un sfârşit,

Doar o credinţă blândă şi deşteaptă

Priveşte îndrăzneaţă-n infinit.



Respiră împrejur o rugăciune:

Nu te-amăgeşti şi zile nu te mint

Şi mulţumeşti c-atâta-nţelepciune

Veghează lângă tâmplele de-argint.