Poezie UN AN AL FRĂMÂNTĂRILOR

UN AN AL FRĂMÂNTĂRILOR



S-a dus un an de frământare

(Un an cum altul n-am avut)

Văzut-am situaţii care

Ne-au dat de furcă în lucrare

Şi-al lor efect a fost acut.



S-a dus un an plin de probleme

Ce ne-au uimit, ne-au copleşit

Deşi ştiam că vine-o vreme

Când vânturi reci o să ne cheme

Spre turnul păcii n-am păşit,



Ci-am alergat spre turnu-n care

Sunt dubii multe, fără leac

Şi-acele teorii precare

Ce n-au în suflet aplicare.

(Dar am crezut că, mult, ne plac.)



Veneau spre noi nenumărate

Tumulturi grele, întristări

Ce nasc dureri adevărate

Şi dau verdicte încurcate

Şi multe ne-nţelese stări.



O, ce puternic a fost valul

Care venea cu-n urlet greu

Să ne sufoce idealul

De-a trece, prin credinţă, dealul

Pe drumul către Dumnezeu.



Un an de-adâncă frământare

Şi totuşi, iată, l-am trecut

Dar singuri n-am fi fost în stare

Să biruim în încercare

Într-un teren necunoscut.



Ci mila-I şi călăuzirea

Ne-au însoţit la orice pas

Stăpânul ne-a atins simţirea

Să nu ne mai înşele firea.

Ne-a scos din noapte, din impas...



Şi zilnic a trimis Lumină

Să dea un gând, să dea un sfat

Căci cine altul să menţină

În noi o linişte deplină

Decât slăvitul Împărat?



A fost un an de frământare

Şi totuşi har a fost din plin

Văzut-am, iar, Cine-i mai mare

Şi Cine dă încredinţare

În lumea plină de suspin.



Veni-vor iarăşi zile grele

Şi ceţuri dense cu răceli

Dar Cel ce-i mai presus de stele

Şi-a spus, duios, „Oile Mele

Vor depăşi orice-ndoieli.”...



Va fi, mereu, un far pe cale

Oricâte zile ne-ar da El

Căci scopul misiunii Sale

E să ne ducă-n lumi astrale

Să fim, în veci, cu-al jertfei Miel.



gc/ 30 Decembrie, 2010