Poezie La colibă

E viaţa minunată la colibă

N-ai nici vecini cu cine te certa

La ora cinci îţi cântă pitpalacul

Şi fără ceas la fix te-i deştepta.



Îşi cheamă la dejun toţi puişorii

Îi strigă la apel şi pe-nserat

Vin zgribuliţi şi somnoroşi sărmanii

Vor toţi să crească să se vadă de zburat.



E ordine şi multă cumpătare

Doar grauri-şi mai fac puţin de cap

Eu mi-am cules chiar şi un pumn de mure

Pentru desert şi poftă de mâncat.



Mă uit să văd pe unde-i săpăliga

Şi caut binişor cam peste tot

Iar câinii îşi aşteaptă mămăliga

Dar stau cuminţi şi se mai ling pe bot.





*



Dar mi-a venit din nou iar o idee

Şi iau condeiul iute s-o aştern

Şi uite-aşa se naşte poezia

O, Doamne, fă-mă mare să discern.



As vrea să pun în versuri numai voia-Ţi sfântă

Să nu adaug nici să nu omit

Să spun la oameni tot ce mă frământă

Să n-o vopsesc şi s-o spoiesc cu chit.



Şi vine seara după-o zi de muncă

După zăduf şi după transpirat

Fazanii-au dispărut şi toţi se culcă

Sunt oboist dar totuşi nu-s culcat.



Sunt singur singurel numai cu Tine

Aş vrea să ştiu care e vrerea Ta

Şi-ncep să cânt o nouă melodie

Să mă conduci de mână unde-I vrea.





Privesc uimit la marea Ta zidire

Mă uit în sus la cerul înstelat

Tu te-ngrijeşti de toate şi de fiecare

Că nu lipseşte nici o stea la numărat.



De-am creşte şi noi Doamne în credinţă

Să ne vezi mari şi gata de zburat

Să ne conduci pe toţi la biruinţă

Şi să ieşim atunci la numărat.



Tu ne vrei mari şi gata la chemare

Să nu mai stăm aşa de zgribuliţi

Să ne trimiţi în Marea Ta Lucrare

Să biruim şi nu să fim doar biruiţi!





Socodor, 2005