Poezie Se clatină pământul

Se clatină pământul



Se clatină pământul, e teamă în popor,

Nu ştim ce va fii mâine! auzi la orice pas,

Cei ce şi-au pus nădejdea, crezând în banii lor,

Privesc cu-ngrijorare puţinul ce-a rămas.



Ca vuietul ce vine adus de ape mari,

Se-aude glasul lumii de teamă revoltat,

Se clatină piciorul acum şi celor tari,

Căci teama sărăciei ajunge şi-n palat.



Se-adună laolaltă ai lumii înţelepţi,

Căutând să pună capăt dezastrului cumplit,

Dar pomul când e mare e greu să-l mai îndrepţi,

De l-ai lăsat să crească de mic neîngrijit.



Un duh al lăcomiei în oameni a pătruns,

O foame după lucruri stricate şi plăceri,

Cu sabia în mână ,,Ahab” azi stă ascuns,

Seteos cu preţ de sânge să facă noi averi.



Minciuna e cu cinste purtată peste tot,

Miracolul Sodomei e astăzi printre noi,

Câţi oare văd că-n lume trăim vremea lui Lot,

Şi omul fără minte se scaldă în noroi.



Sunt vremurile triste, vestite-n prorocii,

Şi ce va fi pricepe doar cel neprihănit,

Căci el şi-a pus nădejdea în Cel ce va veni,

Curând pe nori ca Rege să fie proslăvit.



Neprihănitul vede un Braţ ocrotitor,

Şi-atunci când ameninţă în jur furtuna grea,

Şi nu se-ngrijorează privind în viitor,

Căci Dumnezeu în toate de grijă va purta.



Ilie Belciu