Poezie Tu ce faci cu margaritarul?

Tu ce faci cu mărgăritarul?





Spunea Domnul Isus odată

Acelora din jurul Lui

Pilda aceea minunată

A-mpărăţiei cerului.



Şi le spunea Mântuitorul

Că s-ar putea asemăna

Aidoma, cu negustorul

Ce pietre scumpe căuta.



El, după multă căutare

Gasi-n sfârşit cel mai frumos,

Mai scump dintre mărgăritare,

Din toate cel mai preţios.



El îşi vându averi-pe toate,

Din lumea asta tot ce-avea

Că doar aşa ştia că poate

Mărgăritarul cumpăra.



La fel înaintaşii noştri

Acelaşi lucru au făcut

Părinţii mei, bunicii voştri

Ei au dat tot ce au avut



În firea veche, omenească

Ce nu era de vre-un folos

Pentru-a putea să dobândească

O viaţă nouă în Hristos.



S-au despărţit fără regrete

De multe lucruri care pier

Dar dobandit-au pe-ndelete

Un loc, o casă sus în cer.



Ei ne-au lăsat ca moştenire

Şi nouă-acest mărgăritar;

E calea către mântuire,

Este Hristosul plin de har.



Tu ce faci cu mărgăritarul

Cel mai de preţ din univers?

Oare mai eşti moştenitorul?

Sau din arhive ai fost şters?



Îl mai păstrezi cu scumpătate

- N seiful sufletului tău,

Ori amanet vrei să-l dai, poate,

Să iei pe el vre-un lucru rău?



Nimic din lumea asta mare

Nu face cât un loc în cer

Pentru că toate-s trecătoare,

Până la urmă, toate pier.



De e aşa, grăbeşte, frate,

Aruncă ce nu-i valoros

De tot ce-i rău, azi te desparte

Să-l dobândeşti doar pe Hristos.



Să poţi lăsa ca moştenire

Şi tu, pentru ai tăi copii,

Ceva, ce n-are-asemuire,

Cel mai de preţ ce poate fi.



O viaţă sfântă şi curată

Şi astfel şi ei vor afla

Această taină minunată,

Mărgăritarul vor păstra.



Aşa-ţi vei împlini menirea

Trăirii pe acest pământ

Şi-ai să te bucuri de-ntâlnirea

Cu toţi cei dragi, în cerul sfânt.