Poezie Lumini (1)

Lumina o-aşteptăm de sus

Ca să ne vină, se-nţelege,

Că Soarele ori că Isus

Să ne-o aducă după lege.



Aşteptătorii se întrec

Ca să dezvolte din idee:

Unii găsesc lumina-n bec,

Iar alţii doar într-o femeie.



Sub Lună văzuri s-au uimit,

Ba chiar spre stele se mai urcă,

Iar cărturarii în citit

Lumini descoperă, descurcă.



Că este cerul azi mai sur,

Că atmosfera e senină

Cătăm luminile în jur

Ca să le prindem pe retină.



Ca ascunzându-le-n abis

De suflet, pântece ori minte

Să ne embrioneze-un vis

Aprinzător de simţăminte.



Ca apoi să avem răspuns

La vre-o nădejde-n noi pitită

Şi-un plac în pofte bine-ascuns

Să prindă goană de copită.



Stimaţi măcar de-a fi-n priviri –

Subsolul care ni-l propunem,

Nemaivorbind despre iubiri

Căzânde în închinăciune.



Mulţimi aşa şi înţeleg

Lumina cum poate fi dată:

Cu toate-ambiţiile-n întreg

Vre-un „luminos” îl vezi cum saltă.



Cuvinte-mprăştiind uşor

Să potopească auzirea

Fără de suflet, fără dor

Se vrea mai sus cu povestirea.



Finalul însă-i foarte trist

Pentru acel ce îl ascultă,

Când după-acest carierist

Viaţa îi devine slută.



Şi ajungând ca un deşert

Unde cuvinte ascultate

Nisip s-au scurs neînţelept -

Clepsidră-a vieţii strangulate.



Şi a rămas aşa pustiu

În frică şi-n învăţătură

Un conţinut pentru sicriu,

Jertfă-a luminilor de gură.



Aşa lumini nu au valori

Fiind şi-o copie din Carte

Căci în tomnatice culori

Îşi duc ascultători-n moarte...



Doar dacă sincer şi cinstit

Poţi ca să fii cu orişicine

În sufletul tău dezgolit

Isus îţi va turna lumine.



Şi cum eşti învăţat de-a da

Fără s-ascunzi ceva în fire

Lumina Lui va lumina

Pe însetaţii de Iubire.



Acei ce sinceri pot a fi

În viaţa-aceasta pământească

Lumina Lui o vor primi

În dânşii Ea apoi să crească.



Lumina ce străpunge nopţi

Va lumina o-ntreagă viaţă

Chemând cu Viaţa oameni morţi,

Dar nu cu gura care-nvaţă.



Se înţelege că puţini

Cat Dragostea adevărată

Şi mulţi în falsele lumini

Se îmbluzesc de-a face-o gloată.



Să se ascundă-n ea şireţi

Ca sufletul să nu-i se ştie,

Ţipând versete mai cu creţi

Şi aşteptând Isus să vie.



Ca insul hâtru-aici mascat

În paradisuri să îl urce

Că el, vedeţi, s-a consacrat

Să POVESTEASCĂ despre Cruce.



Pălăvrăgind cu-entuziasm

Ei se încântă de-aşa faptă

Gândindu-se că-acest marasm

Pentru cunună este-o plată...



DOAR CEL CU SUFLETUL DESCHIS

NU ARE FRICA PENTRU VINĂ,

DUPĂ ISUS MERGE PRECIS

ÎN ADEVĂR ŞI ÎN LUMINĂ.