Poezie Invită-L pe Isus!

În barca ta prin valuri muginde ori tihnite

Îţi pare - loc nu este, de-abia tu eşti plasat

Când cârma ţi-e într-una în palme obosite

Privind cu ochi neutri la orizontul mat.



Găoacea ta e udă de marea gri scuipată,

Nu ai cu cine-o vorbă să legi măcar fugar,

Mai strigi la altă luntre ce trece-nsingurată,

Ca să-ţi alungi urâtul... dar asta-i foarte rar.



În noaptea ce te-nghite cu hulpava ei gură

Te simţi aşa nemernic şi netrebuincios

Că ai urla ca lupul din viaţa ta cea sură

Chiftindă-n luntrea strâmtă ca glodul lipicios.



Cheamă-L pe Isus, dragă – El va veni la tine

De vrei să-ţi dai bărcuţa în mâna lui Isus,

Deci El ţi-a îndrepta-o din beznă în lumine,

Iar noaptea fără capăt la clipe s-a redus!



Acum înfrunţi furtuna cu faţa-nţepenită,

Cu ochii în păianjeni de frică şi de frig

Şi luntrea ta se zbate prin marea-nebunită,

Iar palme-nfricoşate în borduri se înfing.



Cheamă-L pe Isus, dragă – El va sta în picioare,

Va dojeni furtuna cu-aşa puternic glas

De vei vedea cu ochii cum aţipeşte-o mare,

Bărcuţa ta pornită iar liniştită-n pas.



Chiar dacă luntrea ţăndări s-a prefăcut în mare,

Cheamă-L pe Isus, dragă – El fi-va unde eşti

Că vei porni temeinic pe apele amare

Trecând de valuri nalte, uimit ce săvârşeşti!