Poezie Privelistea

Priveliştea





Bună dimineaţa Tată,

M-ai chemat?

Văd că ai faţa întristată…

Şi de ce eşti atât de-ngândurat ?





Fiul Meu, cum să nu fiu?

Când văd atâtea deşertăciuni sub Soare,

Şi-atâţia oameni ce nu ştiu,

De planul Meu şi-o barcă de salvare!





Priveşte-i cum aleargă dup-o pâine,

Ce-o câştigă cu durere

Şi cum adună pentru mâine,

Bizuiţi pe-a lor putere !





Uite-i cum înalţă pân’ la nori

Casele lor de locuit,

În loc să strângă-n ceruri sus comori,

Ce dăinuiesc la nesfârşit !





Mă doare pentru ei, pentru fiecare

Care-i prins în lucrurile de jos

Şi nu caută deloc scăpare,

În Fiul Meu Isus Hristos !







Voi ce-Mi faceţi ziua mai senină,

Că şi îngerii rămân uimiţi,

Cum puteţi fi sare si lumină

Printre-atâţi nelegiuiţi !





Dar şi pe-aceştia îi iubesc,

Şi-aş vrea ca să le daţi de veste

Că vreau să-i mântuiesc,

Acum cât încă har mai este !





~Amin~