Raspunde la postarea 16512

Este interzisa folosirea cuvintelor limbaj chat (exemplu: "k" în loc de "ca", "knd" în loc de "cand" etc.)
Sunt interzise postările cu abatere de la subiectul topicului, ca de altfel și postări scurte fără dezvoltare de subiect.
Daca vei incalca aceste reguli, vei primi ban pe forum!
Daca răspunsul pe care îl dai nu are legatura cu aceasta postare, poți primi ban pe forum!
Text postare: "Cuvântul care ucide" Potop de vorbe-aruncă unii Cu-atât de multă uşurinţă, Lovesc cu ele drept în faţă, De parcă n-au pic de credinţă. Şi încărcată le e vorba De mult venin şi multă ură, Îţi intră-n suflet cu bocancii, Nu au ruşine, nici măsură. Nu au produs de când se ştiu Decât şuvoi de vorbe goale, Au stat la pândă şi-au lovit Când au simtit un loc mai moale. Cuvântul lor e ca pumnalul, Ce-n inimă ţi-l răsucesc, Ei simt cum rana sângerează Și-atunci mai tare-l învârtesc. Dar cel mai laş e-acela care Îţi sare-n spate mişeleşte, Și pe la colţuri des apare, Urzeşte intrigi, terfeleşte. Ar trebui trimis în rând Cu-acei tâlhari la drumul mare Și pedepsit cu penitenţă, Că te-a adus la disperare. E mult mai grav un braţ rănit, Sau portofelul tău furat? Nu este mai cumplită rana Din bietul suflet disperat? Şi inima ce-a fost rănită, Cu vorba rece ca de gheaţă, Ce a ucis în om speranţa Și bucuria lui de viaţă?
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Forum >> Gândul zilei >> Topic ~ Gândul zilei >> Raspunde la postarea 16512 | Salvatorul.ro
meniu prim
Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate. ( Proverbele 17:17 )