Biblia DCC Neemia capitolul 4

Setări Biblia

Lucrările urmează.

1. Când a auzit Sanbalat că zidim iarăşi zidul, s-a mâniat şi s-a supărat foarte tare. Şi-a bătut joc de iudei
2. şi a zis înaintea fraţilor săi şi înaintea ostaşilor Samariei: „La ce lucrează aceşti iudei neputincioşi? Oare vor fi lăsaţi să lucreze? Oare vor jertfi? Oare vor isprăvi? Oare vor da ei viaţă unor pietre înmormântate sub mormane de praf şi arse de foc?”
3. Tobia, amonitul, era lângă el şi a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul lor de piatră.”
4. „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum suntem batjocoriţi! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor şi dă-i pradă pe un pământ unde să fie robi.
5. Nu le ierta fărădelegea, şi păcatul lor să nu fie şters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.”
6. Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni până la jumătate din înălţimea lui. Şi poporul lucra cu inimă.
7. Dar Sanbalat, Tobia, arabii, amoniţii şi asdodienii s-au supărat foarte tare când au auzit că dregerea zidurilor înainta şi că spărturile începeau să se astupe.
8. S-au unit toţi împreună ca să vină împotriva Ierusalimului şi să-i facă stricăciuni.
9. Ne-am rugat Dumnezeului nostru şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.
10. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, şi dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul.”

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 4 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Neemia >> Biblia DCC Neemia capitolul 4 | Salvatorul.ro
meniu prim
Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. ( Iacov 5:8 )