Biblia DCC Isaia capitolul 1

Setări Biblia

Necredinţa şi pedeapsa lui Israel.

1. Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.
Num 12.6
Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. ;
2. Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
Deut 32.1
„Luaţi aminte ceruri şi voi vorbi; ascultă, pământule, cuvintele gurii mele. ;Ier 2.12
Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul. ;Ier 6.19
Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul gândurilor lui; căci n-au luat aminte la cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea. ;Ier 22.29
„Ţară, ţară, ţară, ascultă glasul Domnului! ;Ezec 36.4
de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu!” Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor, dărâmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite care au ajuns de prada şi de râsul celorlalte neamuri dimprejur; ;Mic 1.2
Ascultaţi, voi popoare toate! Ia aminte, pământule şi ce este pe el! Domnul Dumnezeu să fie martor împotriva voastră, Domnul care este în Templul Lui cel sfânt! ;Mic 6.1-2
Ascultaţi, dar, ce zice Domnul: „Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul!… ;Isa 5.1-2
Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. ;
3. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
Ier 8.7
Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului! ;Ier 9.3-6
„Au limba întinsă ca un arc şi aruncă minciuna; şi nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară; căci merg din răutate în răutate, şi nu Mă cunosc, zice Domnul. ;Isa 5.12
Harpa şi lăuta, timpanul, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului şi nu văd lucrul mâinilor Lui. ;
4. Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele…
Isa 57.3-4
„Dar, voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei! ;Mat 3.7
Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? ;
5. Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte!
Isa 9.13
Căci nici poporul nu se întoarce la Cel ce-l loveşte şi nu caută pe Domnul oştirilor. ;Ier 2.30
Degeaba v-am lovit copiii, n-au luat seama la certare; sabia voastră a mâncat pe prorocii voştri ca un leu nimicitor. ;Ier 5.3
Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i loveşti, şi ei nu simt nimic; îi nimiceşti, şi nu vor să ia învăţătură; iau o înfăţişare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine. ;
6. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn,
Ier 8.22
Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, dar, vindecarea fiicei poporului meu? – ;
7. ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici.
Deut 28.51-52
El va mânca rodul turmelor tale şi rodul pământului tău, până vei fi nimicit; nu-ţi va lăsa nici grâu, nici must, nici untdelemn, nici viţeii de la vaci, nici mieii de la oi, până te va face să pieri. ;
8. Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covergă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.
Iov 27.18
Casa lui este ca aceea pe care o zideşte molia, ca o colibă pe care şi-o face un străjer. ;Pl
I-a pustiit Cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul şi în mânia Lui năprasnică a lepădat pe împărat şi pe preot. ;Ier 4.17
Ca cei ce păzesc un ogor ei înconjoară Ierusalimul, căci s-a răzvrătit împotriva Mea, zice Domnul. – ;
9. De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
Pl
bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ;Rom 9.29
Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.” ;Gen 19.24
Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer. ;

Nu jertfe şi sărbători.

10. Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
Deut 32.32
Ci viţa lor este din sadul Sodomei şi din ţinutul Gomorei; strugurii lor sunt struguri otrăviţi, bobiţele lor sunt amare; ;Ezec 16.46
Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miazănoapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miazăzi de tine. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 1 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Biblia DCC Isaia capitolul 1 | Salvatorul.ro
meniu prim
Mai bine să suferi tu din cauza adevărului decât să sufere el din cauza ta.