Biblia DCC Ezechiel capitolul 44

Setări Biblia
1. M-a adus înapoi la poarta de afară a Sfântului Locaş, dinspre răsărit. Dar era închisă.
Ezec 43.1
M-a dus la poartă, la poarta dinspre răsărit. ;
2. Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea; căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!
Ezec 43.4
Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit. ;
3. În ce priveşte pe voievod, voievodul va putea să şadă sub ea, ca să mănânce pâinea de jertfă înaintea Domnului. El va intra pe drumul care dă în tinda porţii şi va ieşi pe acelaşi drum.”
Gen 31.54
Iacov a adus o jertfă pe munte şi a poftit pe fraţii lui să mănânce; ei au mâncat şi au rămas toată noaptea pe munte. ;1Cor 10.18
Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt ei în împărtăşire cu altarul? ;Ezec 46.2-8
Domnitorul va intra pe drumul care dă în tinda porţii de afară şi va sta lângă uşorii porţii. Apoi preoţii vor aduce arderea lui de tot şi jertfele lui de mulţumire. El se va închina pe pragul porţii, apoi va ieşi iarăşi afară, şi poarta nu se va închide până seara. ;
4. M-a dus apoi la poarta de miazănoapte, înaintea casei Templului. M-am uitat şi iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Şi am căzut cu faţa la pământ.
Ezec 3.23
M-am sculat şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ. ;Ezec 43.5
Atunci, Duhul m-a răpit şi m-a dus în curtea dinăuntru. Şi Casa era plină de slava Domnului! ;Ezec 1.28
Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea. ;
5. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, fii cu luare aminte, uită-te cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale tot ce-ţi voi spune cu privire la toate rânduielile Casei Domnului şi cu privire la toate legile ei; priveşte cu băgare de seamă intrarea Casei şi toate ieşirile Sfântului Locaş!
Ezec 40.4
Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi ia aminte la toate lucrurile pe care ţi le voi arăta; căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.” ;
6. Şi spune celor îndărătnici, casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Ajungă-vă toate urâciunile voastre, casa lui Israel!
Ezec 2.5
Fie că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti totuşi că în mijlocul lor este un proroc. ;Ezec 45.9
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Destul, domnitori ai lui Israel! Încetaţi cu silnicia şi răpirile, faceţi judecată şi dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu, zice Domnul Dumnezeu. ;1Pet 4.3
Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite. ;
7. Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.
Ezec 43.8
ca atunci când îşi puneau pragul lor lângă pragul Meu, stâlpii lor lângă stâlpii Mei, şi nu era decât un zid între Mine şi ei. Aşa au pângărit ei Numele Meu cel sfânt cu urâciunile pe care le-au săvârşit; de aceea i-am mistuit în mânia Mea. ;Ezec 44.9
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel. ;Fapt 21.28
şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfânt.” ;Lev 22.25
Nici să nu luaţi de la străin vreunul din aceste dobitoace, ca să-l aduceţi ca mâncare Dumnezeului vostru; căci sunt sluţite, au metehne: şi n-ar fi primite.” ;Lev 26.41
şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor. ;Deut 10.16
Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul. ;Fapt 7.51
…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. ;Lev 21.6-21
Să fie sfinţi pentru Dumnezeul lor şi să nu necinstească Numele Dumnezeului lor; căci ei aduc Domnului jertfele mistuite de foc, mâncarea Dumnezeului lor: de aceea să fie sfinţi. ;Lev 3.16
Preotul să le ardă pe altar. Aceasta este mâncarea unei jertfe mistuite de foc, de un miros plăcut Domnului. Toată grăsimea este a Domnului. ;Lev 17.11
Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire. ;
8. N-aţi păzit ce trebuia păzit cu privire la lucrurile Mele cele sfinte, ci i-aţi pus în locul vostru, ca să facă slujbă în Locaşul Meu cel Sfânt.”
Lev 22.2
„Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, ca să se ferească de lucrurile sfinte, care Îmi sunt închinate de copiii lui Israel, şi să nu necinstească Numele Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul. ;
9. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.
Ezec 44.7
Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu. ;
10. Mai mult, leviţii care s-au depărtat de Mine, când se rătăcea Israel şi se abătea de la Mine ca să-şi urmeze idolii, vor purta pedeapsa nelegiuirilor lor:
2Imp 23.8
A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pângărit înălţimile unde ardeau preoţii tămâie, de la Gheba până la Beer-Şeba; şi a dărâmat înălţimile de la porţi, cea care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stânga porţii cetăţii. ;2Cron 29.4-5
A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, ;Ezec 48.11
Ea va fi a preoţilor sfinţiţi, a fiilor lui Ţadoc, care au făcut slujba Sfântului Meu Locaş, care nu s-au rătăcit ca leviţii, când se rătăceau copiii lui Israel. ;

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 44 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Ezechiel >> Biblia DCC Ezechiel capitolul 44 | Salvatorul.ro
meniu prim
Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători, să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul. ( 1 Petru 2:11 )